Tata despre cum se făceau deplasările înainte vreme

    Și așa într’o bună zi din toamna lui 1927, înainte de Simion Stîlpnicul cînd în fiecare an puneam capăt scăldatului la prundul Bistriței (la Borca), căci se zicea că ” se pișă cerbul și se răcesc apele”, am pornit-o la drum spre Fălticeni.  Părinții, nu-mi amintesc ce preparative ar fi făcut în acest scop, tata mi se pare că nu mai avea serviciu căci se petrecuse întîmplarea cu gropul dela poștă (grop - cutie de lemn în care se transportau banii în afara unităților) . Și-am luat-o la drum pe jos, cu o mică valiză, mama c-o buccea și tata cu un geamantan. Pela Piatra Bolohanului, cînd înainte ne mergeau umbrele, ne-am așezat osteniți lîngă un izvor. Soarele cumpănise deasupra Stegioarei cînd am luat-o iarăși la drum. Picioarele se mai îngreunau și valiza devenise o piatră de moară. Din Glodișor  am luat-o pe cărări, hai-da-ha la deal și ne-a cuprins înserarea prin pădure. Am ajuns, hăt bine pe-întuneric, la Crucea Talienilor, în vîrful Stînișoarei. De acolo, în urma noastră în geana de apus a nopții se zăreau munții adormiți în întuneric, iar înainte spre soare răsare, departe pe șesuri, în negura nopții, parcă se zăreau luminile unui oraș – era Fălticeni. Dela Crucea Talienilor am coborît pe întuneric dibuind cărările, și cînd s-a crăpat prima geană de ziuă am ajuns în Suha. De acolo nu știu cu ce ne-am dus la Fălticeni, mi-amintesc că într’un fapt de seară am poposit în capul străzii Rădășenilor , la Olga Gogu (căsătorită cu Gheorghe – fratele tatei). Dela ea mai erau 2 case pînă la grădina lui Sadoveanu. Casa lui Olga Gogu, unde stătea, de fapt, cu chirie, era sub formă de vagon, compusă din 2 camere, perpendiculare pe strada. Acolo mi-am petrecut o perioadă de timp, alături de Sadoveanu, întîmplări pe care le voi scrie mai tîrziu. 
    Trebuie să menționez că pînă prin 1925 – 27 cînd a început să apară și la noi automobilele, transportul călătorilor și al poștei se făcea cu DILIGENȚELE, (numite și poștalioane) un fel de trăsură mare – acoperită cu coviltir și trasă de 2-3 perechi de cai - .... că se schimbau pe traseu la distanțe de 20-25 km ( cale de o poștă), schimbul se făcea la hanuri, unde se găsea adăpost pt. căruțe și cai și camere de dormit, mîncare și băutură pt.călători (Hanul Ancuței ș.a.m.d.). Traseul Fălticeni (Baia, Suceava) – Mălini – Suha – Borca – Broșteni era făcut de diligență la 2-3 zile înaintea războiului din 1916 și în fiecare zi după acest război. Schimbul de cai se făcea la Mălini, Suha ( la Iesle ), Borca și Broșteni. În legătură cu călătoriile cu diligența se iveau, nu de puține ori, prilejuri de a fi întîmpint de hoți de codru sau de haiduci. În general hoții te buzunăreau și uneori te dezbrăcau și de haine. Prin regiunea noastră vestite au fost bandele de tîlhari a lui Pantelimon și Haralambie Niculiță,  ale lui Ilie Drăcosu, Tulbure și Chiosa; și în cele din urmă, chiar pînă la al doilea război mondial și puțin după, pe valea Bistriței era ceata lui Baltă. Întîlniri cu aceste bande vor fi transcrise mai încolo.
Înainte de poștalioane deplasarea mărfurilor se făcea cu caii și măgarii, legați unul de altul de coadă, în șir, pe poteci de munte, având în spate tarnițe (samare, cum se numesc în alte zone).