Broșteni

    

Pagini de istorie

 BROSTENI 1944-1950

 De mult vroiam să scriu despre Domeniul Regal Broșteni a Prințului Nicolaie,  perioada 1944-1950 când tatăl meu, Gogu I. Constantin, a funcționat ca salariat.  Ce m-a reținut este documentarea destul de amplă ce trebuia studiată, dar m-am gândit să renunț la o lucrare de mare anvergură, ci să redau doar o mică parte din istoria Domeniului, ce, cred eu, nu se cunoaște, dar, tangențial, și din viața părinților mei, sau despre atmosfera din acele timpuri, date culese din înscrisurile părinților, din povestirile lor, precum și din puținele informații ce le am din arhive. Fac mențiunea că tata a fost șef al serviciului silvic al Domeniului in perioada 1944-1948 și șef al ocolului silvic Broșteni, în această perioadă având în coordonare și ocoalele silvice Barnar și Crucea, care nu aveau șefi de ocoale, apoi  a funcționat ca simplu inginer la Ocoalele silvice Broșteni și Crucea în perioada 1948-1951.

Tatăl meu, după ce a făcut anul pregătitor la Universitatea Politehnică București în 1938, obținând note mari a fost admis la Facultatea de hidrotehnică, dar a trecut la Facultatea de sivicultură, nu se știe clar ce l-a determinat, se zice că în urma unui pariu pe care l-a pierdut, sau, poate, în urma discuțiilor avute cu Prințul Nicolaie în 1936, când s-au întâlnit pe pârtie la Predeal, tata ducând o viață sportivă, și au discutat, probabil, despre valea Bistriței, unde Prințul Nicolaie își avea Domeniul. De Valea Bistriței tata a fost atașat toată viața, Borca fiind zona copilăriei lui, unde își duceau traiul rudele apropiate, dar și de Broșteni, unde era familia Kirileanu, rude prin alianță,  o mătușă a tatei fiind căsătorită cu Dumitru, fratele lui Moș Ghiță Kirileanu, la care mergea deseori ca și copil, dar și mai târziu însurat fiind, când ne lua și pe noi, copii lui. Tata a fost student interesat de materie, activ, serios, activa la Tinerimea Română, a fost desemnat supraveghetor al căminelor de studenți, dar a mers și mai departe, în care scop a format o echipă de proiectanți, cu avizul ministerului, printre care Apostol, Stelică Munteanu (care a urmat cursurile la hidrotehnică, și mai târziu a activat în cadrul FAO, a fost șef al catedrei de torenți de la Facultatea de silvicultură Brașov, unde l-am prins și eu în anii 1963-1968), apoi Adrian Popa, Gh.Safer, An.Gheicking, Vitalie Ștefănescu, Rică Voinescu, și alții  cu proiecte la corectarea torenților, care au luat în antrepriză ATD (ameliorarea terenurilor degradate) în Vrancea, Iași, Neamț. La Vrancea, unde era șef  Stelarian Dan,  au executat lucrări la Nereju, Năruja, și altele. La Neamț, unde era șef inginerul Urzică, au executat ridicări în plan a terenurilor degradate pe valea Bistriței, la Buhalnița, Hangu, Galu, Mădei, apoi au coordonat execuția de baraje din gabioane pe Dîrțu, Audia și Boboteni Hangu, a continuat cu execuția de plantații în bazinele de recepție a torenților, precum și stabilizarea terenului de la poalele dealului Cozla, în dreptul cartierului Dărmănești din Piatra Neamț, prin efectuarea unei plantații cu salcâmi, plantație care există și astăzi. După terminarea facultății, desemnat inginer diplomat la 8 iulie 1942, a fost reținut la MAD (ministerul agriculturii și domeniilor), fiind trimis cu lucrări de CT (corectarea torenților) la Inspectoratele Focșani, Iași și Neamț. Fiind apreciat ca profesionist era solicitat și la diverse lucrări de birou la minister, centralizatoare, memorii, rapoarte, etc. având ca șefi direcți pe Dîrlău și Mihai Burculeț, iar șef suprem era Directorul Direcției Silvice – consilierul Florescu. La finele lunii ianuarie 1944 își dă demisia de la minister, mutându-se la Ocolul silvic Iași, pentru a fi mai aproape de soție, Ungureanu Maria-Tereza, cu care s-a căsătorit la 26 octombrie 1943.            

Despre isoria Domeniului nu scriu, sunt diverse surse ce prezintă în amănunt etapele parcurse de la început pentru constituirea moșiei ce ulterior va deveni Domeniul Broșteni, a se vedea și scrierile lui G.T.Kirileanu, care intră în serviciul Casei Regale în perioada 1906-1930, unde răspundea de rezolvarea corespondenței și petițiilor către suverani, dar și bibliotecar a Casei Regale, și care a fost interesat de istoria zonei Broșteni lor, fiind locul lui de baștină. Fapt este că, majoritatea suprafeței Domeniului a fost în înzestrarea Mănăstirii Voroneț, înzestrare făcută de Ștefan cel Mare în anul 1488, pe care a pierdut-o atunci când Mănăstirea a ajuns în hotarele Austro-Ungare, și a trebuit, în 1798, să se desface de terenurile ce au rămas în Moldova, terenuri ce au fost cumpărate de o tovărășie de boieri, printre care Toader Musteață, dar și acesta fiind supus austriac a fost nevoit să o vândă moldovenilor în 1807. Terenurile sunt cumpărate de Constantin Balș, Biv-vel-logofăt al Moldovei, cu suma de 85.000 lei aur, o reîntregește în 1822 cu trupul Pietrosul, apoi un urmaș al lui, Alexandru Balș, mai cumpără în 1866 trupul  Negrișoara (dealul Omului și dealul lui Ciubuc), așa se ajunge la moșia Broșteni, cu o suprafață de 47.000 hectare. În anul 1887 o vinde  regelui Carol I, cu suma de 2.000.000 lei noi. Proprietatea a revenit prin testament Regelui Ferdinand, care, la rândul său, a lăsat-o prin testament Prințului Nicolaie, acesta intrând în drepturi în anul 1927. Domeniul Broșteni se întindea pe ambele părți ai râului Bistrița, începând din dreptul satului Cotârgaș, comuna Broșteni, județul Neamț, și până la satul Chiril, din județul C-Lung, pe o distanță de cca.40 km. Ca eveniment deosebit se menționează că în aceste păduri a fost vânat ultimul zimbru din Moldova, în anul 1820.          De ce am făcut prezentarea de mai sus, fapt este că în februarie 1944, tata aflându-se la Iași, unde mama urma cursurile Facultății de Arte frumoase,  primește o telegramă de la secretariatul Domeniului Broșteni, prin care i se cerea acordul privind acceptarea postului de șef serviciu silvic și șef de ocol la Broșteni. Cred că a fost recomandat de minister, fapt este că tata acceptă, și pe 1 martie se prezintă la post, mama rămânând să-și continuie studiile, fiind în anul IV, an terminal, la Facultatea de Arte frumoase (Belle Arte) din Iași.

     

Tatei i se asigură cazare în Broșteni în casa special construită pentru șeful ocolului, așa cum erau clădiri destinate șefilor și la celelalte  ocoale silvice. Sediul șefului de ocol dispunea și de o suprafață de teren agricol, livadă, curte, unde tata și-a încropit o mică gospodărie, cumpărînd două vaci, porc, găini, achiziționând și niște familii de albine, cu stupi confecționați de un tâmplar renumit, Gavrilescu, la îndemnul vizitiului, care avea și el stupi. Sediile de ocol și ale Domeniului sunt în dreptul podului peste Bistrița, pod construit de Domeniul Coroanei, ca și podul de la Borca, ambele dinamitate în 1944 de armata germană în retragere.

Societatea denumită Domeniul Broșteni, în unele contracte fiind numită și ”Moșia”, cu sediul în București, strada Vasile Alexandri nr.15, era reprezentată de către mandatarul  proprietarului General Alexandru Manolescu, iar pe plan local fiind administrată de către Directorul general Dimitrie Ar.Popovici și un Director administrativ, Mendel Krumholtz. În acea perioadă contabil șef era Petre Chirileanu, rudă cu G.T.Kirileanu. În inventarul de preluare în custodie de către statul Român a proprietății, în 1948, Domeniul mai deținea suprafața de 39.885,38 ha, din care  păduri în suprafață de 39.011,83 ha, 1.260,25 ha terenuri productive (teren agricol, pepiniere, pășuni și fânațuri), restul de 313,53 ha fiind teren neproductiv ( curți, clădiri, rampe pentru plute, depozite și tasoane de lemn, teren afectat drumurilor și căilor ferate forestiere. gospodării anexe, etc.). Diferența de suprafață față de cea inițială este justificată prin cedări gratuite pentru instituții publice, drumuri și construcții publice, apoi în favoarea unor cetățeni care ocupaseră aceste suprafețe în mod abuziv, numai în 1947, în cadrul Reformei Agrare, se cedează locuitorilor lipsiți de pământ o suprafață de 548 ha, fiind făcute demersurile necesare la Ministerul Agriculturii și Domeniilor.

Printre primele cunoștințe, tata le are cu familia inginer Albrich, Lothar și Lucia, de origine din Germania, el administrator al societății ”DOMBRO” (DOMeniul BROșteni) de exploatarea a lemnului, în clădirile căreia erau cazați. Societatea avea sediul central tot în București, pe strada Franklin nr.16, reprezentanți legali fiind N.Carp și Inspector general inginer Mircea Manoilescu. Cu familia Albrich atât tata cât și mama au legat o prietenie care a durat și după pensionarea și plecarea lor în Germania, după anul 1970.

Tata își începe activitatea cu cunoașterea organizării și a personalului  ocolului silvic Broșteni. Ocolul Broșteni administra o suprafață de 16.406,74 ha, din care 15.730,28 ha pădure. Ca personal avea, la birou, un secretar registrator și un brigadier de cancelarie, iar la teren 3 brigadieri, 9 pădurari de canton și 3 pădurari diurniști pentru pepiniere și plantații, ocolul având organizate 9 pepiniere.

Pentru că avea în coordonare și ocoalele silvice Barnar și Crucea,  a luat cunoștință și cu organizarea acestora. Ocolul Barnar administra 11.383,26 ha, din care 11.185,47 ha pădure. La ocol lucra un brigadier secretar, iar la teren 2 brigadieri, 5 pădurari de canton, un pădurar la cele 4 pepiniere, și un vizitiu. Ocolul silvic Crucea administra 12.090,38 ha, din care 11,396,08 ha pădure. La birou era un secretar, la teren două posturi de brigadier, din care unul ținut temporar de un pădurar, 6 pădurari de canton și un pădurar la cele 8 pepiniere.

Domeniul Broșteni deținea, ca și clădiri, 16 sedii de cantoane pentru brigadieri și pădurari, 31 locuințe diverse, afară de cele 3 clădiri pentru șefii de ocoale și cele 9 clădiri puse la dispoziția Societății Dombro. În cadrul Domeniului era constituită și Societatea de vânătoare ”România”, care dispunea singură de 8 clădiri cu dependințele aferente, precum și o casă de vânătoare la Barnar, pe care am văzut-o și eu cu ocazia unui voiaj, efectuat în 1958 de tatăl meu pe la locurile pe unde a trăi și copilărit. Privind organizarea transportului lemnului de la pădure, în cadrul Domeniului erau construite 3 trasee de cale ferată forestieră, 4 km pe pârăul Omului - Broșteni, 19 km pe pârăul Barnarului – Ocolul Barnar, și 13 km pe pârăul Bărnărel – Ocolul Crucea. Societatea avea în inventar și 9 vagoane și o locomotivă.

Pentru că România era în război, aliată cu armata germană, iar frontul de răsărit se apropia de Prut, pe 25 martie studenții de la Arte din Iași sunt chemați la rectorat pentru a-și ridica actele, facultatea mergând în refugiu la Făget-Banat. Mama, care era studentă, nu a mai ridicat diploma (sau certificatul) de învățător, așa cum au luat majoritatea studenților din anul terminal neîncheiat, ci s-a grăbit să ajungă la Piatra, cu toate că, atât colegii cât și profesorii încercau să o determine să urmeze facultatea în refugiu, că doar mai erau trei luni până la obținerea diplomei de absolvire. La Piatra familia era și ea în mare agitație, lucrurile de strictă necesitate erau împachetate, urmau să meargă în refugiu la Giurgiu, așa cum repartizase prefectura. Tata, aflase că mama era la Piatra și venise cu o mașină a Domeniului, și împreună au mers la Broșteni, unde se considerau mai feriți în mijlocul munților. Dar cum au ajuns acolo altă agitație,  tot personalul Domeniului, care cuprindea și pe cei de la societatea de exploatare a lemnului Dombro, precum și pe cei de la Societatea de vânătoare, împachetau de zor urmând să plece în refugiu la Târgoviște. Cum Domeniul dispunea de o mașină Ford pentru transportul personalului de conducere, dar și de două camioane, Ford și Renault, de 3 și 5 tone, se formează un prim convoi cu care pleacă parte din personal, precum și soțiile personalului. Unul dintre șoferi, Craiu Alexandru, mereu optimist, îi îmbărbăta, că o să treacă și furtuna asta și lucrurile o să revină la normal. Așa ajung la Brașov, unde Lucia Albrich se oprește la părinții ei (tatăl era  inginer silvic), ce aveau o căsuță pe Warthe, azi strada Făgetului, dar o reține și pe mama, invitată fiind să facă Paștele orthodox în Brașov, pe 16 aprilie. Pe 4 aprilie, și de atunci aproape în fiecare zi, cerul era brăzdat de escadrile de avioane americane ce se îndreptau spre București și Valea Prahovei. După două zile sosește și tata cu al doilea convoi cu personalul Domeniului,  tata părăsește convoiul pentru a se întâlni cu mama, și, după ce în 16 aprilie este bombardat și Brașovul, se gândesc să plece, iau un tren de la periferia Brașovului, și ajung la Târgoviște, iar cu o trăsură merg la Mănăstirea Dealului, unde erau încartiruiți cei de la Domeniu Broșteni. Aici au ghinion, nu mai este loc de cazare, dar discutând cu Generalul Manolescu, care venise la Târgoviște, casa lui din București fiind bombardată, i se pune la dispoziție o mașină și sunt îndrumați către o adresă în localitatea Viforâta. După câteva săptămâni tata primește ordin de chemare la armată, și pleacă fără întârziere la unitatea indicată. 

Mama a stat la Viforâta până în septembrie. După întoarcerea armelor la 23 august și sosirea rușilor, străzile erau pline de soldați, cazaci călări, cu căciulile lor mari, ce cotrobăiau peste tot după nemți. Sunt multe de spus, fapt este că tatăl mamei merge la Viforâta pe la începutul lui septembrie, o ia pe mama și pleacă la București, se descurcă știind și ceva rusă, în primul război mondial, fiind temporar alături de unități rusești, și după alte peripeții în București și pe drum ajung la Piatra. Tata, și el cu ceva peripeții de pe front, este lăsat la vatră în octombrie și se reîntoarce la Piatra. Tata pleacă la Broșteni, se împarte între Broșteni și Piatra, unde rămăsese mama, care naște primul copil, Constantin-Nelu, în martie. În august 1945 familia se reîntregește la Broșteni. 

Încă din 1945 se fac simțite și urmările războiului, cu lipsuri și foamete, adâncită în anii 1946-47 din cauza secetei, agravată și de scurgerea bunurilor agricole, animale, lemn, etc, către URSSS, ca datorie de război. Atunci apar Sovrom-urile, așa zise societăți sovieto-române, ce exploatau și își însușeau produsele românești. În martie 1945 se instaurează guvernul ”democratic” Doctor Petru Groza, ca în 6 noiembrie liberalii să fie înlăturați din guvern, partidul comunist, numit PMR-Partidul Muncitoresc Român, devine majoritar, și care își impune oamenii loiali la conducerea instituțiilor din subordine. Se elaborează legi pentru organizarea societății pe noi principii, atragerea muncitorilor și țăranilor la luarea de decizii, bineînțeles impuse de la centru, expropierea marilor proprietăți, împroprietăriri, etc. Apropo de împropietăriri, acestea nu au fost făcute niciodată în fapt, ci numai scriptic, pentru că se pregătea naționalizarea, atât a mijloacelor de producție, dar se pregătea și preluarea de către stat a terenurilor și concentrarea lor în GAC-gospodării agricole collective sau întovărășiri,  a suprafețele micilor proprietari, sau în IAS-uri, întreprinderi agricole de stat, ce concentrau marile proprietăți.

Viața la Broșteni decurgea deocamdată normal, lipsurile nu se prea simțeau, ce nu asigurai din gospodăria proprie era aprovizionat de către Domeniu. De altfel Domeniul avea cca. 200 de oi, și în fiecare an producea cca. 4 tone caș și șvaitzer, și cca.200 kg unt, folosind laptele de la vacile proprii, dar completând și cu lapte de la localnici, iar salariații beneficiau de o cotă gratuită din aceste produse, și nu numai, Domeniul aprovizionându-se și cu alte produse din restul țării. Domeniul avea amenajată o brânzărie pe pârăul Neagra-Broștenilor, brânzar șef fiind Fritz Eberhardt, iar sub sediul ocolului era construită și o pivniță mare, unde erau depozitate produsele de la brânzărie. 

Tata, îndrăgostit de meserie, era mereu pe teren, mergea cu trăsura-docarul, iarna cu sania, Domeniul având cai special destinați pentru transportul personalui, bine îngrijiți de vizitii Rusu Iacob și Dinu Gavril. Dar mult mergea pe jos, sau mai coboara cu vagoanele pline cu lemn, sau cu rola. De câteva ori a coborât cu pluta pe Bistrița, dând ajutor ca dălcăuș, iar când se apropia de Broșteni sărea de pe ultimul ”căpătâi”, sau, cum spun unii, de pe ultima ”tablă”, direct pe mal. Urmărea și exploatarea pădurilor de către firma Dombro. Lemnul, pe distanțe scurte, era corhănit, adică antrenat prin alunecare pe pantă, sau mișcat cu vitele, folosindu-se atât muncitorii și vitele proprii, cât și localnici, care veneau și cu atelajele lor. Pentru muncitori se asigura săptămânal cotă de hrană, iar pentru vitele lor tainul necesar. Transportul lemnului pe distanțe mai mari se făcea pe uluce, jgheaburi, iar pe văi pe căi ferate înguste, vagoanele fiind duse la rămpi cu locomotive cu abur, iar la coborâre fiind antrenate de gravitație.  Domeniul avea și un gater, unde se prelucrau buștenii în cherestea, mai mult pentru nevoile proprii, pentru alți beneficiari lemnul se livra brut, la schela din Broșteni, sau transportat pe apă, sub formă de plute, la schela din Piatra Neamț, sau mai departe la Galați.

Privind cultura pădurilor, Domeniul dispunea de pepiniere silvice, 9 la Broșteni, 4 la Barnar și 8 la Crucea, cultivate în majoritate cu molid, dar dispuneau și de sole cu brad, larice, pepinierele fiind conduse de pădurari pepinieriști. La diverse activități erau antrenați localnici, cărora li se asigura și cotă de alimente pe lângă venituri bănești. Domeniul plătea bine, atât pe muncitori zilieri, dar și pe personalul încadrat. Activitatea la teren era supraveghetă și cu concursul brigadierilor silvici, fiind meționați de tata pe Holban Matei, Brumă Gheorghe, Mihailescu Vasile, și alții, oameni destoinici în care avea toată încrederea. 

Când își mai făcea timp liber, tata mergea la pescuit, că altfel activitatea era zi lumină, având o amintire când a prins o lostriță, mai jos de  Toance, de 1,8 metri lungime. Apoi mai activa și la Căminul cultural, la dansuri populare, așa cum participa odată și  la Tinerimea Română. La activitățile căminului erau atrași tinerii din zonă, cadre din învâțământ, de la spitalul Carmen Sylva, etc. De menționat că spitalul, inaugurat în 1898, construit cu sprijinul Fundației Carmen Sylva, a Casei Regale, și a unor locuitori și conducerii localității, ce și-au adus și ei contribuția, funcționând la început cu finanțare locală, apoi intră în grija județului. Trebuie spus că Domeniul Coroanei a avut inițiativa și a contribuit la ridicarea mai multor construcții publice, linii telefonice, etc. nu le enumăr, menționez doar construirea podurilor peste Bistrița de la Broșteni și Borca, precum și drumurile Piatra Neamț-Broșteni, Borca-Mălini, Casa Regală avînd în folosință și Domeniile Coroanei - Borca, Bicaz și Mălini, la care director administrativ era tot Mendel Krumholtz.

În cadrul Domeniului nu se simțeau schimbările ce se petreceau în țară, decât după abdicarea Regelui, din decembrie 1947. Astfel în 7-8 ianuarie 1948 se constituie o comisie de inventariere a patrimoniului ”Moșiei”, cu delegați de la Ministerul de Industrie și Comerț, Direcțiunea controlului economic, și de la Casa Autonomă a Pădurilor Statului, Direcția a III-a Regiunea Silvică Bacău, comisie care se prezintă la Broșteni pe 15 ianuarie. La aceași data Prefectura Județului Neamț numește 2 custozi, care să preia în custodie averea Domeniului Broșteni, și anume: inginer silvic Constantin Gogu - șeful Serviciului Silvic al Domeniului Broșteni, și Mendel Krumholtz – directorul administrativ al Domeniului Broșteni, custozi care vor participa la toate acțiunile de inventariere și evaluare a averii Domeniului.

Anterior formării comisiei și prezentarea la Broșteni, Ministerul de Industrie și Comerț și Prefectura Neamț a trimis pe Dl.Gh.Bălănescu să facă un inventar sumar și să ia măsurile necesare conservării averii Domeniului, respectiv de la Ocoalele Silvice Broșteni și Barnar. Cu aceleași atribuții Seviciul de Control Economic al județului C-Lung a numit o comisie pentru Ocolul Silvic Crucea. Pe 15 ianuarie se reface comisia mixtă, la care este atras și Dl.D.Popovici – Directorul General al Domeniului Broșteni, precum și alți specialiști pentru evaluarea clădirilor, instalațiilor, motoarelor, turbinei de apă, etc. Inventarul a avut în vedere pădurile și terenurile cu afectații speciale, căi ferate silvice, aparatura topografică, instrumente silvice, articole de birou, instalațiile telefonice, vehicule, material lemnoase și cele destinate împăduririi, echipamente, animale, harnașamente, mobilier, bani în casă, drepturi corporale, etc.

  Predarea în custodie se face pe 6 martie 1948 celor doi custozi menționați mai sus, fiind numit și un al treilea custode în persoana Dl.Dimitrie Ar.Popovici - Directorul General al Domeniului Broșteni. Custozii recunosc cele specificate în inventar, fiind obligați de a nu înstrăina nimic, și de a lua toate măsurile ca averea să fie bine îngrijită și conservată.

Cum noua putere își pune oamenii lor de încredere la administrarea patrimoniului, și la Domeniul Broșteni au loc numiri de personal. La ocolul silvic Broșteni, tata, până atunci șef de ocol, este înlocuit cu dl.Panțâru, de loc din Verșești – Neamț, tata rămânând inginer în cadrul aceluiaș ocol, are loc transferul de responsabilități, predarea patrimoniului, etc. Tot atunci se predă și patrimoniul celorlalte două ocoale silvice. La Broșteni tata stă până în iunie 1949  când este mutat ca inginer la Ocolul Silvic Crucea. Tata se instalează într-o camera, în spatele sediului de ocol, alături cu a șefului de ocol, Penciuc, de loc din Roznov. Șeful de ocol se purta bine cu pesonalul, îi lăsa să-și facă profesia așa cum credeau ei că este corect, fapt care, mai târziu, a făcut să fie înlocuit. 

Peste ceva timp, adică ianuarie 1950, pentru a reîntregi familia, tata vine la Piatra, și cu un camion ia pe mama și ceva ceva lucruri  și ajung la Broșteni. De acolo cu o sanie, că mașina nu putea merge mai departe, drumul fiind înzăpezit, vizitiu era Haralambie, un om voinic, în care puteai avea nădejde, o iau la Crucea. Peripeții pe drum, zăpadă mare, ger, baraje de gheață pe drumul ce avea un taluz abrupt ce se oprea în albia Bistriței, că trebuiau să coboare din sanie, și cu țapine să împiedice alunecarea săniei spre râpă. La Crucea au ajuns noaptea târziu, iar strigătele vizitiului și tatei, care îndemnau caii să nu se oprească, au făcut ca la capătul podului de peste Bistrița să se adune niște localnici, mirându-se cum de au avut curajul să meargă pe așa timp, că nici localnicii nu se încumetă să circule pe o așa vreme și un așa drum, pe care izvoarele au creat dâmburi mari de gheață, considerate bariere de netrecut. Intre cei adunați la pod era și un bătrânel, pe care tata îl cunoștea, moș Rotundu, cu soția lui, mătușa Ioana, care iau luat la ei acasă, și după ce s-au încălzit și ostoit foamea, au fost duși la sediul ocolului, unde aveau cazarea.

Timpul zboară cu treburile curente, tata cu serviciul de silvicultor, mama casnică, ca și la Broșteni. Încă de când erau la Broșteni, se operau arestări de către securitate, mașina de la Piatra apărând, de regulă, pe la miezul nopții, mașina făcându-și intrarea de la cotul drumului prin jocul luminilor de la faruri. De când apăreau farurile, cei ce se simțeau vulnerabili puneau mâna pe rucsace, desăgi, ce le aveau pregătite din timp cu ceva schimburi, hrană, etc. și erau gata de a lua drumul pădurii dacă mașina se apropia de locuința lor. Cine erau cei vizați, de regulă intelectualii, cei ce au avut funcții publice, cei ce au colaborat cu fostul regim, sau bănuiți că au făcut parte din mișcarea  legionară, sau au fost simpatizanți al ei, cei ce vorbeau contra regimului, etc. Motive se găseau, sau se fabricau. 

Din cauza situației create după desființarea Domeniului Broșteni, la finele anului 1950, sau poate în primăvara 1951, tata se transferă la Piatra Neamț, la Ocolul Silvic, unde era șef de ocol inginerul Vintea Mihai. Ca un amănunt, sediul de ocol era unde este acum parcarea Hotelului Central, cu clădirea în mijlocul terenului, împărțea terenul în două, în față cu o curte mare, unde trăgeau căruțele cetățenilor ce veneau cu diverse probleme, și era mereu plină de fân și bălegar, iar în spate cu o mică livadă, ce se întindea până la peronul autogării. De acolo sediul de Ocol s-a mutat pe strada Victoriei, cu ieșire pe strada Tinca Covrig, astăzi strada Trăian, și respectiv Privighetorii. La Piatra nu a stat mult, la sfatul unui coleg de la Bacău, în 1952 părăsește producția și se transferă în învățământ, la Școala Slvică Roznov, apoi se transferă la Liceul Forestier Piatra Neamț. 

Viața la Broșteni, și apoi la Crucea, este descrisă de părinții mei mai amănunțit, viața de zi cu zi, cu întâmpări, unele mai hazlii, altele cu greutățile vremurilor ce au urmat. Eu nu am făcut decât să schițez acest parcurs, cu toate că inițial vroiam să dau date doar despre Domeniul Broșteni, dar legătura cu Broștenii sunt părinții mei, de aceea i-am adus în povestire.