Luni, 09 septembrie 2024
LUNI, 10 MARTIE 2014
La început a fost Cuvântul. In fiecare săptămână auzim Cuvântul. Cuvântul neurmat de faptă e un cuvânt mort, ca și când nu l-ai auzit. IIsus a zis ”nimeni nu poate ajunge la Tatal decat prin mine”, adica respectand perceptele și trăirile crestine.
LUNI, 10 MARTIE 2014
Am citit. Citesc. Pentru ca "la început a fost cuvântul, şi cuvântul
era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era cuvântul". Dar cuvântul era, şi este, la
început, după El trebuie să urmeze ceva. Cititul iţi înlesneşte cunoaşterea. Un
pas înainte este înţelegerea, la care nu poţi accede decât apelând la
contemplare şi meditaţie.
Să fim creştini.Nu căutaţi prea departe pe Dumnezeu, ci căutaţi-L mai profund.
Aşa gândeam cu ceva timp în urmă. Poate voi explica cum am ajuns la această
afirmaţie, şi mai ales care sunt urmările celor ce am simţit.
Publicat
de Barnar la 13:40 Niciun
comentariu:
Fiintele iluminate care pasesc
printre noi
Publicat de Daniela Di joi, 2 iunie 2011
In aceasta lume complicata in care traim, am intalnit zilele trecute un calugar ortodox de 85 de ani, considerat a avea har conform terminologiei utilizata de confratii sai. Si aceasta deoarece facea vindecari prin rugaciune. In terminologia mea, il consider o fiinta iluminata. Si aceasta deoarece traia, simplu, fara nici o urma de indoiala starea de unitate. Am inteles de la el ca putem aspira catre aceasta stare, putem sa ne gandim la ea, dar pasul final este sa ajungem sa o traim, aici, fizic, in acest plan.
Cuvintele lui sunt
foarte simple, nu am regasit la el teorii complicate.Asa si
afirma:"Creatia este mareata tocmai prin simplitatea, prin claritatea
ei. De cate ori cauti cai complicate de a fi in Dumnezeu, tu de fapt te ratacesti in propria minte. La
sfarsitul acestei vietii sufletul se innobileaza prin clipele in
care a iubit, a daruit si s-a bucurat ca era pe pamant."
L-am intrebat cum
se produc vindecarile, ce se intampla cand cineva vine la el.
”Eu, omul nu ma
gandesc ca as avea ceva de facut, eu ma deschid si las Sfantul Duh sa curga
prin mine. Nu intreb niciodata omul de ce a venit la mine,ce problema are, ii
simt doar sufletul cat de greu ii este, si apoi ma rog. Atat fac- ma rog
impreuna cu el. Si ii spun ca este o mare bucurie atunci cand doi se strang in
numele Lui ca atunci si El este cu noi. Pentru mine este o binecuvantare cand
cineva imi deschide usa chiliei. Eu nu privesc omul intrand la mine ci pe
Dumnezeu in om patrunzand in chilie.
La sfarsit simt cum
omul este mai usor, mai senin. Eu nu trebuie sa stiu ce greutate purta el,
Dumnezeu stie, imi pastrez doar sufletul deschis si ma rog din toata inima
mea. Deci totul este rugaciunea noastra catre Dumnezeu, uneori ii tin mainile in
ale mele, alteori le pun pe crestetul capului. Uneori simt ca este nevoie sa mai
vina, alteori stiu ca lucrarea s-a facut. Si miracolul pentru mine nu il numesc
vindecare, il numesc trezirea omului in Dumnezeu.”
L-am intrebat de
ce intr-o multime agitata, tensionata, nervoasa imi era mai greu sa ma rog si
mi-a raspuns :
“Atat timp
cat il privesti pe Dumnezeu ca fiind in afara ta, o sa si gasesti motive tot in
afara ta. Cauza nu sunt cei din jur ci cum il privesti
tu pe Dumnezeu. Daca ai credinta nestramutata ca El este in tine, realizezi ca nimeni nu poate sta
intre tine si Dumnezeu. Ca sa te rogi
cobori in tine, inchizi ochii si in inima ta o sa gasesti linistea. Acolo te
asteapta Dumnezeu. Mintea este prima care fie se deschide si prin gandurile tale
ii lasa pe El sa se manifeste in tine, sau tot mintea este cea care te
impiedica. Mintea tese labirinturi si uneori se pierde in propria ei
tesatura. Daca lasi iubirea din inima ta sa iti scalde mintea, o sa vezi cum
gandurile tale isi gasesc singure drumul catre Cer.”
L-am intrebat
de ce se agitau, se luptau oamenii ca sa ajunga sa ia Lumina:
”Te lupti sa
ajungi mai aproape de Dumnezeu cand ai o teama in tine, o neliniste,o indoiala in
ceea ce priveste relatia ta cu Dumnezeu. Atunci intotdeauna gasesti ca mai ai
ceva de facut, nu ai facut destul, mai exista inca si acel ceva
o sa iti aduca apropierea, si cauti si cauti neincetat. Dar daca te opresti
din zbucium, din framantare, din cautare, iti dai voie sa il descoperi in
tine. Poti trai o intreaga viata preocupat sa il cauti in afara ta, dar nu cauti
unde trebuie. Lupta exterioara este un semn al luptei din sufletul acelor
oameni, aspiratia lor, nazuinta lor, cautarea lor, si acela e modul in care o
reflecta.”
L-am intrebat cum
dupa ore petrecute in picioare, intr-o pozitie in care nu puteai nici sa te
intorci, el nu dadea nici un semn de oboseala si nu numai aceasta, in jurul lui
oamenii erau foarte linistiti, calmi. Raspandea o vibratie de pace in jur care
linstea multimea.
“Oboseala
vine din lupta fiintei cu viata. Cand te opui vietii, judecand, criticand,
maniindu-te, pierzi viata din tine si obosesti, si este si normal pentruca
mergi contra curentului. Iubirea, este curgerea vietii. Pacea, linistea, se obtin
cand lasi viata sa curga prin tine si nu mai opui rezistenta la ceva”.
Si m-a
intrebat:”ai obosit vreodata in timp ce te bucurai, in timp ce iubeai, in timp
ce te rugai? Atunci te lasai purtata de curgerea vietii, nu opuneai
rezistenta. Atunci te deschideai prin inima. Obosesti cand cauti cu mintea, inima
nu te oboseste vreodata. Si mintea cauta neincetat, mereu gaseste altceva de
care sa se agate, dar in esenta mintea isi cauta linistea.
Deci lupta nu este
intre noi si cei din jur, sau intamplarile din viata, ci este intre noi si noi,
acea lupta interioara este cea care epuizeaza.”
L-am intrebat cum
poti sa iesi din aceasta zbatere, pendulare:
“Nu trebuie sa te
zbati ca sa iesi, pentru ca te afunzi si mai rau. Si vine o vreme cand intelegi
ca nu e necesar sa te zbati, ca totul se intampla de la sine, intelegi ca viata
curge lin, nu este o stradanie. Lupta are loc pana cand se coboara aceasta
intelegere, aceasta pace. Nu fugi dupa Dumnezeu, stai linistit si lasa-l sa se
exprime prin tine”.
L-am intrebat cum
a ajuns el la aceasta stare de pace, in opinia mea de iluminare, si mi-a spus
ca s-a rugat catre Dumnezeu sa il lumineze ca sa poata darui la cei din jur,
dintr-o credinta ferma ca cererea sa este auzita si indeplinita, si apoi s-a
lasat purtat de valurile vietii, s-a deschis si i-au venit rugaciunile pe care
le simtea cu sufletul. Nu s-a indoit nici un moment si rugamintea sa la Dumnezeu
era sa ii dea acest har de a darui atat timp cat traieste pe acest pamant.
Acesta considera ca fiind cea mai mare binecuvantare, bogatia inimii.
“Biserica este
o institutie alcatuita tot din oameni. Si omul s-a indepartat de aproapele său.
Si aceasta din teama. Teama de a nu se pierde invataturile, de a le pastra
nealterate, din frica aceasta si-au concentrat atentia doar pe invatatura si au
uitat de ce este mai important-cei carora li s-a adresat Christos prin
invataturile sale. Iisus nu a vorbit ascuns, doar Apostolilor, el a iesit in
lume. Dar si in Biserica sunt oameni si oameni.
Ce poti face tu ca
om este sa studiezi Cuvantul Intemeietorului, sa il simti, sa citesti si sa
alegi acele rugaciuni pe care le simti cu Sufletul, pentruca daca doar
le rostesti fara suflet, ele sunt doar sunete goale. Prin rugaciune omul se
inalta prin Cuvant care este fapta, prin gand si prin traire. Acestea trei
trebuie sa mearga impreuna ca sa te inalte. Nu e datoria noastra sa ii judecam
pe semenii nostri, asa scrie si in carti sa nu judecam, noi folosim piatra de
temelie, invatatura si ne gasim singuri calea prin care vorbim cu Dumnezeu.”
Mi-a spus ca este
foarte important sa ascult tacerea.
”Cauta tacerea, nu
urmari sirul cuvintelor mele, asculta-l pe Dumnezeu in tacerea mea.”
Si de cate ori se
oprea din vorbit, stateam cu ochii inchisi si auzeam, simteam sunetul unui
falfait de aripi, si vedeam ca un glob imens de lumina deasupra capului lui.
Aceasta fiinta se
adresa cu un respect deosebit pentru toti cei din jur, cu veneratie, l-am
intrebat ce simte el cand vorbeste cu un om:
“Eu cand
vorbesc cu un om, il privesc pe Sfantul Duh in el. Sa fii lipsit de respect la
adresa unui om este ca si cum ai fi lipsit de respect in fata tronului lui
Dumnezeu. Nu e suficient sa il vezi pe Dumnezeu intr-un inger sau in Fiul Sau,
uita-te in jur si descopera-l aici.
Rosteste fiecare
cuvant cu respect, rar, nu te grabi sa vorbesti. Cuvintele sunt alcatuite din
Duhul Sfant, si cand vorbesti cu un om, vorbeste rar si cu respect, stiind ca
in acel moment Duhul Sfat se manifesta prin tine in lume. Lasa ca fiecare cuvant
sa vina din sufletul tau, simte-l inainte sa il rostesti, doar asa el va atinge
sufletul celui caruia i te adresezi. Ceea ce spui tu daca este lipsit de lumina
sufletului tau va trece intr-un cotlon al mintii, si mintea va uita, daca ceea
ce rostesti vine din suflet, acel om va pastra in sufletul lui nu ceea ce eu
sau tu am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui.”
La plecare doream
din suflet sa ii daruiesc ceva, nu stiam ce, ma framantam, si mi-a raspuns la
intrebarea mea nespusa spunandu-mi sa fac asupra lui semnul crucii si sa il
binecuvantez. Ma gandeam cum pot eu omul sa fac acest gest asupra lui aflat
parca in aceasta lume dar neapartinand ei si mi-a explicat: ”cand faci
ceva cu toata inima lasi puterea celesta a Sfantului Duh sa coboare prin tine,
omul nu binecuvanteaza cu puterea omului ci cu cea a Duhului, si in fata Sa
toti suntem egali.”
Fiintele iluminate
pasesc printre noi, nestiuti, simpli, se simte doar adierea lumilor celeste la trecerea
lor prin viata noastra.
Publicat
de Barnar la 05:33 Niciun
comentariu:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu